Omul cu Tourette mai are un ”defect”. Îi place în 3! Andrei Ungureanu, câștigătorul iUmor, a ieșit în oraș cu două tipe

Publicat: 12 feb. 2021, 21:23 Autor: ileana.ghinea Vedete

Andrei Ungureanu, acest personaj special care a reușit să câștige premiul cel mare la „iUmor”, strălucește frumos și în viața de zi cu zi. Omul care a avut puterea să-și recunoască și să vorbească public despre problemele de sănătate pe care le are strânge succes după succes. De data aceasta este vorba despre succesul pe care îl are în rândul domnițelor.

Nu o spun stelele, o spun fotografiile. Zilele trecute, „iUmorist-ul” a fost surprins de colegii noștri, paparazzi CIAO.RO, în timp ce plimba vântul cu treabă printr-unul dintre cele mai cunoscute parcuri din București. Alături de el, două domnițe care, din vibe-ul lor, dau de înțeles că sunt extrem de preocupate de personajul pe care-l însoțesc. Sigur, preocuparea se rezumă, pare-se, la nivel profesional. Domnițele purtătoare de camere de luat vederi, par să se pregătească să-i producă lui Ungureanu un clip video. Felul în care interacționează cei 3 duce clar cu gândul la o relație dintre 3 persoane care se cunosc, care vorbesc aceeași limbă și care își unesc forțele și ideile ca să facă treabă bună.

Își dau cu părerea, se uită în strânga – dreapta, mai schițează un zâmbet, mai explică un lucru, cert este că roata se mișcă.

„Am început să fac TikTok de un timp și mă filmez pentru a le arăta și altora ce înseamnă să trăiești cu acest sindrom. Cumva este o parte din mine acum, Tourette e atunci când corpul meu se mișcă involuntar, scoate sunete involuntar și vă înjură involuntar”, a explicat Andrei Ungureanu la „iUmor”, câștigătorul celor 20.000 de Euro.

Cum a ajuns Andrei Ungureanu să fie diagnosticat cu sindromul Tourette?

„Mi s-a declanşat şi pentru că mama a plecat din ţară, dar şi după o sperietură pe care am tras-o din cauza unui prieten. Există un moment declanşator. Dacă eu aş avea un copil, există un risc de 50% să aibă şi el acest sindrom. Părinţii mei n-au avut, iar asta e ciudat. Mama îşi mişcă piciorul des, dar nu cred că e Tourette. Nici nu ştiu rude mai îndepărtate care să fi avut. Asta e ciudat la mine. Părinţii au descoperit că am ceva. Am început să mă strâmb foarte des, să mişc din umeri, să fac gălăgie. Mie nu mi se părea ceva ieşit din comun. Nu m-a speriat’, a spus Andrei Ungureanu.

„Înainte de a merge la medic, eu deja ştiam că am Tourette. M-am documentat. Prin 2010, am avut o criză de distonie acută (n.r. – dereglare funcţională a sistemului nervos vegetativ). Atunci am fost la spital în Italia, unde mi-au făcut rezonanţă magnetică – pentru asta m-au anesteziat, pentru că eu nu puteam să stau nemişcat. Şi s-a confirmat oficial că am sindromul Tourette. După 12 ani!”, a mai mărturisit tânărul, arată Click.

Publicat: 12 feb. 2021, 21:23 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă
×